Lavinia Bratu în Țara Bunilor
Sunt încă zile de sărbătoare când distanțele dintre oameni se micșorează, cele dintre suflete se reconciliază, iar bucuria Învierii strălucește tot mai mult în viețile tuturor. Adunați în jurul mesei și al familiei, sărbătorim viața.
Asta face și transmite mereu și Lavinia Bratu, invitata mea de miercuri în Țara Bunilor. Nutriționist, psiholog, autor și trainer, mamă și soție, prietenă de nădejde și om cu iubire de Dumnezeu, o interlocutoare încrezătoare pe care iți recomand să o asculți miercuri într-un nou episod al podcastului oamenilor obișnuiți care fac lucruri bune.
Am trăit alături de Lavinia multe momente speciale, însă acesta este deosebit, profund, emoționant și extrem de curajos prin vulnerabilitatea cu care Lavinia se deschide către tine, ascultător bun și iubitor de bine.